Un deputat cere MAI o soluție pentru românii care revin în țară și așteaptă la cozi la frontieră

Un deputat cere MAI o soluție pentru românii care revin în țară și așteaptă la cozi la frontieră
Publicat: 21/12/2015, 15:27
Actualizat: 21/12/2015, 17:38

„I-am solicitat domnului ministru Tobă și doamnei ministru Dragu, în calitate de deputat care îi reprezintă pe românii de peste hotare, să întreprindă toate acțiunile necesare, astfel încât cetățenii români care revin în țară să nu mai fie nevoiți să înfrunte frigul, așteptând zeci de ore în cozile de la punctele de trecere a frontierei. În această perioadă, este esențial să fie detașați mai mulți polițiști de frontieră și funcționari vamali, pentru ca românii să-și reîntâlnească familiile și apropiații în cel mai scurt timp”, a declarat, luni, Eugen Tomac, care le-a transmis o scrisoare celor doi miniștri.

În scrisoarea adresată miniștrilor, Eugen Tomac a amintit că în Uniunea Europeană locuiesc în prezent peste trei milioane de cetățeni români, care în ultimii ani au trimis în țară peste 45 de miliarde de euro.

Traficul la punctele de trecere a frontierei din vestul României, pe sensul de intrare în România, a crescut de câteva ori în zilele de 19 și 20 decembrie, iar cozile au depășit 20 de kilometri.

În weekend, într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în țară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul țării și cele aeroportuare. Într-un weekend normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 de treceri de persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România și 130.000 la ieșirea din țară.

Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut granița, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în țară. Față de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore pe la frontiera româno-ungară intră în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare, a crescut de aproape patru ori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...